Tacla

Nu mi-am facut timp niciodata sa privesc caderea frunzelor. Cu cata demnitate si eleganta cad in adierea vantului rece de toamna si se astern pe patura moale de iarba grizonata. Ele nu isi plang sfarsitul, inteleg procesul de nastere, iluminare, moarte si renastere. Stiu ca in bataia picurilor persistenti de toamna, in negura zapezii inghetate si apoi in surasul soarelui de primavara se topesc in radacina Sursei, devenind Una si infloresc faloase spre un loc mai inalt de aceasta data!