Ariciul Petrică si Greierul Anastasiu

Am locuit doua luni de zile in București si la bloc mi-am făcut un prieten nou, si anume botezat de mine, pe ariciul Petrică.
Era un arici deosebit, cu o personalitate aparte, ma bucura de fiecare data cand il vedeam, avea un mers foarte rapid si ager, părea a fi șef printre restul de animale ale blocului, probabil o fi încercat la început vreo pisica sa il atingă cu laba si s-a trezit cu trei spini înfipți in ea. Mi-am zis, ce animal interesant, ce creație, ce armura, o bila de spini. O data chiar l-am prins in fata scării si am stat de vorba cu el, cand il strigam Petrică se oprea in loc, însă de aceasta data m-am apropiat de el si i-am spus, ce faci ma Petrică, si a ridicat capul lui minuscul si s-a uitat la mine cu ochii lui mici si negri ca niște mărgele. Imi este dor de Petrică!
Întors acasa, de câteva zile primesc o vizita surpriza, un greiere isi stabilește casa la mine in casa, si se pare ca nu mai vrea sa plece, si nu il zăresc si găsesc nicăieri, parca ar fi invizibil, si cântecele lui resuna parca tot in alte părți. In prima noapte am dormit cu becul aprins sa il păcălesc sa nu mai cânte, a doua noapte cu televizorul aprins sa il păcălesc cu vorbăraia, in aceasta noapte sunt decis sa il las sa cânte, sa ma obișnuiesc cu el. Ceea ce mi se pare ciudat este faptul ca in momentul in care adorm începe sa cânte iar daca ma trezesc din somn înceată, nu doar ca imi simte prezenta si mai mult de atat imi confirma o veche vorba de-a mea: Mi se pare destul de logic ca atunci cand visam sa fim treji dincolo si atunci cand suntem treji aici, sa visam dincolo.
Pe greier l-am botezat Anastasiu, pentru semnificația numelui, si in seara asta am început sa fluier si eu la el si imi raspunde, se pare ca ne împrietenim.
Si in încheierea poveștii am sa va relatez un mit vechi românesc si anume:
"Culoarea greierului este explicată prin faptul că el a ascultat cum ariciul vorbea singur despre ce ar trebui să facă Dumnezeu pentru ca cerul să acopere tot pământul."

3 doamne

Neintelegerea exactă a deciziilor celor trei doamne, cunoscute de mine îndeaproape in viața, m-a determinat sa scriu următoarele:
Nu intru in detalii, nici chiar cunoscute, legate de viețile lor tumultoase sau cel putin agitate de dinaintea deciziilor radicale.
Prima prietena, draga mie, a ales sa se boteze prin pocăință, sa se nască din nou, cum ii place ei sa spună.
La început am fost ușor degajat, nu o luam cu-adevarat in serios, am zis ca e doar o faza si o sa ii treacă. Mai apoi am observat ca este foarte înflăcărată in noul ei crez si chiar am contestat-o, intrând amândoi in multe discuții contradictorii ce păreau a nu avea sfârșit. Mai târziu nu am mai provocat-o, încercând sa o înțeleg si sa ii respect alegerea dorita. Si pana acum intr-o zi, cand fiind din nou aproape de familia mea, sa observ cu bucuroasa stupoare căci comportamentul si vorba mea parca au suferit o schimbare pozitivă in relația cu ai mei dragi părinți si frate.
M-a influențat pozitiv D?
A doua prietena, draga si iubita sufletului meu, doamna cea mai inteligenta cunoscuta de mine vreodată, cu care mi-a făcut deosebita plăcere sa vorbesc mai mult de un deceniu din viața, dupa mai multe încercări si răzvrătiri alege sa lase totul in urma si imi spune ca, se muta la tara sa se plimbe prin natura cu fetița ei, ca vrea sa facă cum am făcut eu toată viața, doar ceea ce am simțit si vrut, ca imi asculta sfatul de a-și asculta inima.
Am influențat-o pozitiv pe A?
Cea de-a treia prietena, o amica buna de-a mea, o prietena veche, ma surprinde zilele trecute cu o decizie radicala asupra vietii sale, motiv pentru care am si dorit sa scriu aceste rânduri; am sa ma retrag la manastire, imi spune ea.
Am vorbit cu ea si nu stiu de ce dar o cred, chiar i-am promis ca am sa merg sa o vizitez.
Rămâne de văzut in ce fel o voi/ma va influența M!
M-am mai gândit intre timp dar mai ales in cele din urma, ma gândesc ce anume se întâmpla cu femeile acestea, ce le determina sa ajungă sa ia astfel de decizii radicale, chiar si de bun augur de or fi; si prima mea sageata o arunc asupra bărbaților, nu isi mai fac datoria de bărbați, oare cat de rar o fi bărbatul cu vesta, pălărie, o floare, o poezie, o vorba buna si o tigara-n așternutul umed de iubire!?
O fi vina lor, căci vor cu toate o cariera, si o primesc si dupa ceva ani de munca istovitoare, acuza vizite la doctori si dezechilibru spiritual; ar mai putea fi nereușita întemeierii unei familii iubitoare sau mai aproape de adevăr, încă neaflarea menirii lor pe-acest Pamant!
Simt ca ar fi trebuit sa mai scriu mult aici...O fi contat ca m-au cunoscut?
Nu stiu încă răspunsul pe care cu siguranța nici ele nu si-l pot da, doar pot sa sper ca au plecat in căutarea lui Dumnezeu!